Legendele au coborât în iarbă, fanii au făcut show în tribune!** Fostele echipe din Craiova și-au scos gloriile de la naftalină pentru un meci demonstrativ

Legendele au coborât în iarbă, fanii au făcut show în tribune!** Fostele echipe din Craiova și-au scos gloriile de la naftalină pentru un meci demonstrativ
  • Publicat:
  • Actualizat:

Lipsa acută de fotbal și nostalgia derby-urilor locale, cu fotbaliști adevărați și ambiții disimulate, au adus circa 3.000 de craioveni pe stadionul din Valea Roșie. Unul care de ceva vreme nu-și mai poate revendica această denumire, cel puțin nu pentru a găzdui un joc de nivel decent. Cel organizat joi seara, între defunctele echipe ale Băniei, Universitatea și Electroputere, a adus însă o pleiadă de reale vedete ale Craiovei și totodată ale fotbalului românesc. Titanii au fost întâmpinați cum se cuvine, cu scandări, aplauze și solicitări de fotografii și autografe. Galeria Științei, la fel de puțin numeroasă și scindată de interese cum a fost în ultimii ani, a contribuit la spectacol cu torțe, fumigene, printre care răzbăteau celebrele invocări ale marii iubiri,  „Știința, Știința”, dar și declarația de dragoste veșnică: „Am fost, suntem și vom fi cu Știința până la moarte”. Numai că Știința a fost deposedată până și de nume de cel care a îngropat-o, fiindcă Mititelu a amenințat fostele glorii să nu mai folosească titulatura Universitatea Craiova dacă nu vor să-i cunoască avocații și să se convingă de ce i se mai spune „Procesomanul”. Și nici pe stadionul pe care și-au croit drum în Europa, către Lisabona, Milano, Bordeaux și pân” la  Leeds, nu le-a permis Mititelu accesul, fostul „Central” fiind rezervat acum doar pentru meciurile fiului lui Mititelu, Adrian junior. Finanțatorul-horror nu a fost uitat, dedicându-i-se o gamă extinsă de înjurături, însoțite de mesajul „Un nume mare, compromis de un patron mititel”, blestemele la dresa acestuia necontenind în repertoriul microbiștilor din întreaga arenă.

Oblemenco – omagiat, Balaci și Beldeanu – absenți

„Maximii” s-au refugiat astfel pe „Electro”, nederanjați de condițiile de joc și vestiarele „antice”, care au depășit de mult stadiul „insalubru”. La fel, nici spectatorii nu s-au cramponat de ierburile printre care cu greu zăreai terenul pentru a-și saluta foștii idoli. Au răspuns invitației mulți dintre ei, unii absentând din cauze obiective, însă au surprins spunând „pas” chiar „Minunea Blondă”, Ilie Balaci și colegul din linia mediană a „Maximei”, Aurică Beldeanu, ambii prezenți în oraș la ora meciului. Sorin Cârțu și-a revendicat postura de antrenor, avându-l ca secund și jucător pe Nae Tilihoi. Și cum meciul demonstrativ a fost organizat în deschiderea unui important turneu de juniori dotat cu „Cupa Ion Oblemenco”, figura „Tunarului” a ghidat echipele către centrul terenului, așa cum făcea odinioară căpitanul de legendă al Campioanei Unei Mari Iubiri. Fosta sa extremă de încredere și prieten de nădejde, Teo Țarălungă, a reprezentat generația care a adus primul titlu la Craiova, în 1974. Au evoluat jucători din mai multe vremuri de cea a lui Țarălungă și Titi Bâtlan până la cei care puteau să mai joace și acum, Vancea sau Marius Sava. Mulți dintre „oldboiși” au crescut în Valea Roșie, la Electro, și au făcut pasul spre partea de vest a orașului, către Universitatea, sau invers, așa cum a fost cazul lui Gabi Popescu, Mitriță, Biță, Firănescu, Calafeteanu, etc.

A fost 4-2 pentru alb-albaștri

Spectacolul a fost mai degrabă pe cele două bănci de rezerve, unde caterinca a fost la nivel de Champions League, pe teren raportul final diind 4-2 pentru Universitatea. Au marcat cei intrați mai recent în categoria veteranilor, respectiv Sava (2), Cristescu și Ciurea, respectiv Gabi Popescu și Calafeteanu. Gigi Ciurea a fost printre cei mai aplaudați jucători de pe teren, el evoluând atât la Universitatea, cât și la Electro. De altfel, jocul a fost întrerupt spre final de „invazia” a doi fani, care l-au îmbrățișat pe „Piticul” care aducea o victorie memorabilă acum mai bine de 20 de ani împotriva lui Dinamo, la un meci cu peste 45.000 de spectatori în tribunele „Centralului”. Dispariția fenomenului fotbalistic din Bănie la nivelul primelor două eșaloane, dar și solicitările tot mai dese pentru selecționata „Old Boys Craiova Maxima” de a susține meciuri demonstrative i-a determinat pe componenții acesteia să se gândească la intrarea în competiții. Emil Săndoi a confirmat intenția fostelor glorii de a se înscrie în competițiile oficiale, la nivelul ligii județene. Pe de altă partea, Sorin Cârțu i-a făcut marcaj viceprimarului Florentin Tudor, care a promis că se va implica pentru susținerea unei echipe a Craiovei. „Fii atent la ce vor craiovenii!” i-a strigat Cârțu tânărului edil în momentul în care suporterii au izbucnit în repriza secundă scandând: „Vrem echipă!”

Universitatea Craiova old-boys: Racolțea, Fl. Dumitru (portari), Negrilă, Ungureanu, Tilihoi, Donose, Geolgău, Țarălungă, Ciupitu, Săndoi, Ciurea, Bica, Mohora, Papură, Cristescu, Vancea, Cojocaru, Papa. Antrenor: Sorin Cârțu. Manager: Ion Împușcătoiu.

Electroputere Craiova old-boys: Bărăga, Preduț, Rinder (portari), Mitriță, Bărbuceanu, Biță, M. Matei, T. Matei, Șt. Nanu, Crețu, Luță, Orbuleț, Gabi Popescu, Iriza, S. Chivu, S. Zamfir, Calafeteanu, Ștefănică, Firănescu, Petrișor, Gârleșteanu, Albeanu. Antrenor: Marian Bondrea.

Arbitri: Silviu Bogdan și Marian Ezaru.

Cosmin Staicu / Autor
Aventura în presa sportivă a început-o în 2002, imediat după absolvirea Facultăţii de Istorie, Filologie şi Geografie din cadrul Universităţii din Craiova. În detrimentul unei cariere de cadru didactic, a ales marea pasiune, sportul. Visul de copil, de a fi fotbalist al Universităţii ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul episod Survivor All Stars
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul episod Survivor All Stars
”Veste bună pentru Horațiu Moldovan”. Anunțul venit din Spania
”Veste bună pentru Horațiu Moldovan”. Anunțul venit din Spania
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile de joburi
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Revenire de senzaţie a unuia dintre Rockefellerii României! Decizia importantă luată de milionarul român
Revenire de senzaţie a unuia dintre Rockefellerii României! Decizia importantă luată de milionarul român
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
Devine obligatoriu din 7 iulie. Dispozitivul pe care toate mașinile trebuie să-l aibă la bord
Devine obligatoriu din 7 iulie. Dispozitivul pe care toate mașinile trebuie să-l aibă la bord
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Profesoară în vârstă de 30 de ani, găsită vinovată după ce a făcut sex cu doi elevi minori. Ce îi scria unuia dintre tinerii de 15 ani VIDEO
Profesoară în vârstă de 30 de ani, găsită vinovată după ce a făcut sex cu doi elevi minori. Ce îi…
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×